Am deschis acest blog pentru prieteni

Pentru mine cuvântul este în primul rând o terapie. O operație chirurgicală prin care tai în realitatea crudă. Simți cum iei haosul în mâini și îi dai un sens. Acest fapt, de a da sens vieții, îl consider un mare dar de la Dumnezeu dat omului. Omul își poate diortosi gândurile. Poate alunga cu mintea sa veninul nefolositor din suflet și se poate vindeca de întunecarea minții. Întotdeauna un gând bun este un dar dumnezeiesc.

Și dacă sensul găsit de mine îl poate inspira și pe aproapele meu, m-am gândit că este de folos să îl împărtășesc. Uneori, când resursele ți s-au epuizat, un ochi în plus prin care să poți privi te poate inspira.

Le trimiteam așadar cuvinte scrise prietenilor mei și apoi primeam răspunsuri în care mă rugau să continui să le scriu. Cuvântul prin scris devenea pilulă, medicament care se poate administra la distanță.

Așa că m-am gândit că poate este mai de folos să rămână undeva pe un raft aceste texte, să poată fi ușor regăsite. Și cum varianta de a publica pe FaceBook nu mă mulțumește din variate motive, am deschis acest spațiu. Încep să mă ocup de el și voi vedea pe parcurs ce va ieși. Nu mă simt constrâns de nimic.

Mulțumesc celor ce vor citi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s