Interviu Itsy-Bitsy

Cum v-a venit ideea acestei cărți?

Ideea cărții mi-a venit în urma unor serii de observații pe care le-am făcut asupra lumii înconjurătoare. Așa cum știm cu toții, există animale pe cale de dispariție. Dinozaurii au dispărut demult în anumite împrejurări dramatice pentru ei, au dispărut și alte animale și plante, dar am observat că nu numai unele animale sunt pe cale de dispariție sau au dispărut cu totul, ci dispar și lucruri. Nu e doar că uite mi-am pierdut cheile sau portofelul, și poate mi le aduce cineva mai târziu, dar dispar pentru totdeauna. Asta e destul de grav fiindcă e vorba de lucruri fundamentale ale vieții. Cuvintele noastre! Și mi-a venit exemplul acesta pe care l- am dat și în carte, cel al legendarului telefon cu disc rotund. Era un aparat tare simpatic care avea un disc în care îți vârai degetele ca să îl învârți și așa să formezi numărul dorit. Aceastămașinărie pare amuzantă astăzi, dar ea ne-a slujit ani de zile. Și iată că într-o oarecare zi am aruncat-o la coș fără milă și am schimbat-o cu una nouă, cu butoane, să zicem mai performantă. Și uite așa, azi un lucru, mâine altul, aruncăm aceste obiecte credincioase și ca niște copii răsfățați, le înlocuim cu altele, mai noi.

Și simțind această pierdere, mi-am prospus să fac ceva. Ceva mic. Un început. O picătură. Haide să scriu o carte despre cuvintele care dispar. Poate, cintind-o, se va schimba ceva în mintea copiilor, în favoarea bogăției limbii în care trăim. Și m-am gândit așa la un format și la un stil care să nu fie nici foarte extenuant la lectură, dar nici prea subțire.

Cartea are o introducere în care arăt care este scopul ei. Pe scurt, această carte își propune să îi inspire pe copii să folosească cuvintele în mod creativ, nu automat. Am propus pentru început 12 cuvinte pe care să le salvăm și 12 ilustrații în care fiecare literă în sine inspiră spre o poveste. Maria Brudașcă, ilustratoarea clujeancă a cărții, a preluat bine spiritul textului și l-a dus mai departe în imagine. Iar la sfârșit am venit cu câteva propuneri care să îi incite pe copii să treacă la acțiune. Să înființeze chiar în școala lor un Club al Cuvintelor Dispărute, spre exemplu.

Dar cartea mai are un motiv pentru care am scris-o, și al cărei declic a fost fica mea cea mică, care citea de zor niște cărți anume, de la o editură anume. Era cu totul absorbită și pasionată de lectura lor. Și am dat o vreme importanță, chiar mă bucuram. Dar ce am sesizat la un moment dat? Că era vorba în general despre cărți traduse, din literatura americană și anglosaxonă pentru copii. Și atunci, pentru că sunt român și aparțin unei culturi de care nu mă rușinez nici cât negru sub unghie, am simțit o undă de gelozie, adică să nu avem și noi o bucurie că suntem ceea ce suntem, că vorbim această limbă.? Îmi place și mă bucur să respir cu plămânii mei.

În plus am remarcat cu nu întotdeauna valorile din aceste traduceri coincid cu valorile noastre locale. ȘI atunci am ajuns la concluzia că avem nevoie de o poziţie ofensivă din punct de vedere creativ, în care nu doar să preluăm ceea ce ni se dă, ci să şi oferim ceea ce putem dărui. Acest lucru ar trebui realizat fără complexul periferiei care crede că îmbogăţirea lumii este posibilă numai dintr-un singur sens, acela de a imita paradigmele culturale ale culturilor centrale sau cum le spunem azi, occidentale.

În plus, într-unele din aceste cărți traduse, am sesizat chiar intenția explicită de a destructura niște legături intime între părinții și copii sau între profesori și copii, legături care stau la baza transmiterii cunoașterii, a valorilor sau trăirilor și sentimentelor comune unei nații. Este ceea ce ne leagă pe noi ca generații care trăim în aceeași epocă. Spre exemplu, dacă începi o carte prin a afirma, chiar dacă într-un mod hazos că mama e o nebună fiindcănu știu ce a trăznaie a făcut…deci e vorba de mama, atunci cred că trebuie să reacționăm, sănu stăm cu mânile în sân, să scoatem creionul sau tastatura și să facem ceva. Dacă nu putem face ceva măreț, atunci măcar să spunem lucrurilor pe nume. Oricât de mult le-ar stârni râsul copiilor, afirmația e o non-valoare. Promovând doar aceste trăsături, ne tăiem singuri craca de sub picioare, și apoi ne întrebăm de unde starea de infertilitate în care pare că ne găsim și lipsă de inspirație, ca popor. Deci mi-am spus, hai să fac și eu ceva, să reacționez. Așa cum mă pricep. Dintotdeauna am scris. Să reacționez, deci, dar nu impulsiv și automat, ci creativ, cu nădejde că putem aduce o ameliorare. Restul nu ne interesează, Dumnezeu se va interesași va desăvârși ceea ce noi începem, cu un mic pas acum.

Şi atunci m-am gândit că limbii române, vorbită de copii, merită să i se dea o şansă, mai mare. Că e nevoie de o expresie creativă locală mai puternică. Dar nu creativă în sensul imitării acelorași teme și modalități de expresie, pe care le importăm de-a valma fără discernământ, ci creativă cu adevărat, în sens de izvor intim al propriei experiențe de viață, personală, socială și istorică chiar, în sensul unei totale noutăți, o sinteză care să poată la rândul ei să influențeze alte zone, adică să ne uimim și noi pe noi înșine de ce suntem capabili, de ce este capabil acest popor să izvorască prin noi, prin mine, prin tine. La un moment dat chiar am vrut să punem un autocolant pe copertă: SCRIS, ILUSTRAT ȘI TIPĂRIT ÎN ROMÂNIA.

România este o cultură care ne-a hrănit, binenețeles legată prin mii de ițe de celelalte culturi ale lumii, dar e totuși un copil cu o personalitate cu totul remarcabilă și de care merităsă ne îmbibăm, să nu o lăsăm să se piardă, fiindcă nu numai noi vom suferi, ci întreaga lume care pierde un copil minunat. La milioanele de avorturi din ultimele două decenii, am adăuga încă unul, incomensurabil, România. Atunci să reacționez cumva, într-un mod propriu și potrivit mie. Nu voi ieși pe stradă, nu îmi stă în fire, dar pot să fac altceva. Așa că m-am gândit și m-am apucat de scris o carte pentru copii.

M-am întrebat la un moment dat: ce-i lipseşte astăzi literaturii noastre pentru copiii ca să o facă irezistibilă cel puţin la fel de mult ca traducerile anglo-saxone, de unde ar putea săîşi găsească insuflarea? Răspunsul pe care l-am primit a fost unul care m-a uimit și pe mine.Disponibilitatea pentru singurătate, dar nu o solitudine melancolică, ci o însingurare creativă cu un sens terapeutic. Dar acest lucru nu vreau să îl dezvolt acum, este o intuiție personală. Și sper ca răspunsul complet să îl găsesc pe măsură ce voi scrie.

Binenţeles că este nevoie de curaj şi de încredere, de bucuria faptului de a fi ceea ce eşti, dar şi de a deveni ceea ce îndrăzneşti. Aşadar, chiar dacă nu sunt un scriitor full-time, în sensul propriu-zis al cuvântului, mă gândesc full-timp la întrebările acestea. Şi căutând răspuns, sper, fără să mă grăbesc, să devin într-o bună zi. Un scriitor full-time.

Aceasta este experiența concretă care stă la baza cărții, dar ideea în sine a venit în mod natural, într-o bună dimineață, ca să zic așa cartea s-a născut simplu, fără cezariană sau epidurală. După ce am născut-o însă au apărut problemele, cum să îl îmbrăcăm pe micuț, ce căciuliță să îi luăm, ce nume să îi mai dăm, cine e mama, cine e tata, cine e creativul, dar până la urmă ne-am înțeles și la detalii și cred că e plăcută la vedere.

Aș face o asemănare între cuvânt și mâncare. La fel cum nu putem să subzistăm fărăhrană, la fel nu putem trăi cu adevărat fără cuvintele care ne hrănesc. Nu poți să exprimi o emoție, nu poți să istorisești o întâmplare, să te dezvălui, să te mărturisești cuiva, să descrii o lume, dacă nu ai cuvinte. Sau dacă cuvintele potrivite dispar și în locul lor apar cuvinte care nu au puterea expresivă de a reda povestea, pentru că sunt cuvinte tehnice, de suprafață, cu care nu poți intra mai adânc în sensibilitățile acestea umane. Nu pot decât să măsoare milimietri, nu pot descrie o atmosferă, o aromă, o mireasmă care învăluie existența noastră și o fac irezisitibilă, de dorit, de însetat, atunci ne trezim pur și simplu că vorbele noastre vor fi doar niște descriptori tehnici a unor parametri. După mine aceasta nu este viața adevărată. Și de aceea am făcut această asemănare între hrană și cuvânt, ca să înțelegem importanța cuvintelor noastre. Deci avem nevoie să ne hrănim cu cuvinte. Un cuvânt îți poate însenina fața, și la fel de bine un alt cuvânt te poate destrăma. Un cuvânt rău care intră în adâncul inimii tale, ca un bisturiu, acolo unde nici tu însuți nu ai curajul ca să intri, te va durea, dar poate să fie și un cuvânt care să te vindece.

Și atunci dacă dispar cuvintele potrivite, ce ne facem? Cum ne vom mai tămădui?

Dați-ne exemplu de un cuvânt dispărut și care ar fi motivele pentru care ar merita sa fie salvat.

A răzbi. Acesta ar fi cuvântul pe care vi-l propun: a răzbi, sau a răzbate. Sensul lui de bază este a-și face drum, a străbate, a trece peste piedici, a ajunge undeva înlăturând obstacolele. A izbuti sau chiar a isprăvi, dar mai ales este legat de un drum anevoios care ți se deschide în față. Deci față de ideea de a birui, a înfrânge sau a învinge, în mod punctual, într- o luptă și care arată mai mult rezultatul acțiunii tale, parcă a răzbi păstrează ca imagine și lupta care s-a dat, piedicile pe care le-ai trecut și rănile se văd, dar ai răzbit. Este o diferență, un sens care cred că trebuie păstrat. Acela al luptei. Mi se pare important ca un copil să știe căpentru a dobândi ceva, a ajunge undeva, trebuie să dea totul, să facă tot ceea ce depinde de el, că victoria e doar momentul final al unei întregi istorii de luptă personală sau istorie a unei comunități, a unei familii. Și aș lega astăzi cuvântul a răzbate de un alt cuvânt care meritătoată strădania noastră ca să nu dispară cumva: cuvântul familie. Nu este ușor azi ca săpăstrăm familiile noastre unite, curate și puternice în fața destrămărilor de tot felul. Trebuie să răzbatem ca familii, trebuie să ne luptăm ca să rămânem împreună.

Un alt motiv pentru care l-aș salva este pentru că nu mă mulțumește deloc competitorul lui, neologismul care vrea să îl înlocuiască, REZILIENȚĂ. Acest cuvânt cred căs-a infiltrat în limba română pentru prima oară acum peste 30 de ani, inițial pe filieră tehnico-științifică, adică reziliența care definește calitatea unui material de a rezista la șocuri. Dar văd, în ultima vreme, că reziliențîți extinde granițele dincolo de domeniul tehnic, de data pe filiera limbii engleze, ca un concept din domeniul psihologiei, și care se referă la capacitatea de a trece peste momentele grele din viața noastră, peste suferințe, traume, tragedii sau accidente. Și în domeniul psihologiei pedagogice am observat că a început să fie folosit, adică suntem îndemnați să îi consiliem pe copii să fie rezilienți, să își revină repede dupăinsucese sau unele decepții, să nu se dea bătuți atunci când nu înțeleg lucrurile și să stăruie înainte, să mai încerce. Nu e urât cuvântul reziliență și are valoarea și încărcătura și forța lui specifică, pentru că vine din engleză, iar englezii știm că sunt un popor pragmatic. Dar așvrea să nu uităm că avem un cuvânt minunat, românesc, bio, cultivat local, și care i-a hrănit atâta amar de vreme pe înaintașii noștrii, pe părinții noștri și pe părinții lor. Aș vrea să nu uităm că avem cuvântul a răzbi. Mie îmi place, îmi dă o nădejde, știind că și alții înaintea mea au răzbit prin vremuri nu tocmai ușoare. Vom răzbi și noi! Dacă îl vom folosi cu discernământ acest cuvânt ne va însufleți și poate ne va da tăria de a răzbi.

Dvs sunteți un salvator de cuvinte?

Aș vrea să fiu. Dar cred că toți suntem fie salvatori de cuvinte, fie uitători de cuvinte. Toți avem o resposabilitate maximă. Trăim în această patrie care este limba noastră, limba română, nici nu ne dăm seama de lucrul acesta, o folosim în mod automat, o sărăcim prin neatenția noastră și transmitem această sărăcie copiilor noștri. La fel cum am putea să dăm mai departe o bogăție neverosimil de puternică care sunt cuvintele noastre. Să lăsăm moștenire cuvinte care zidesc. Nu ziduri care separă.

Cred că, dintre noi toți, copiii sunt cei care resimt și exprimă cel mai bine nevoia de comuniune dintre noi. Ați văzut, copiii mici, cum vin cu viteză spre tine, se izbesc de tine și te îmbrățișează. Și apoi te îmbrățișează cu diverse cuvinte. Dar aceste cuvinte ei le știu de la noi, adulții. Noi le dăm cuvintele cu care ei să ne vorbească apoi. Adică cumva, noi îi hrănim pentru ca după aceea să fim hrăniți de ei cu aceleași cuvinte. Dacă le dăruim cuvinte sărace, vom primi înapoi sărăcie. Deci este important să salvăm și să dăruim cuvinte bune. Vom răzbi.

Cartea se adresează copiilor mai mari, de la 8-9 ani în sus. La această vârstă majoritatea copiilor sunt obișnuiți deja cu tehnologia cea mai nouă. Cum credeți că vor primi cartea? Ce așteptări aveți de la ei?

Am avut surpriza ieri că o doamnă căreia i-am dăruit cartea pentru fetița ei să îmi spună, după ce a citit-o, că este o carte nu numai pentru copii, dar și o pot citi foarte bine șiadulții. Tehnologia nu îi va împiedica cu nimic să se bucure de savoarea unor cuvinte pe cale de dispariție. Binenețeles, Cartea cuvintelor dispărute nu va pătrunde în toate inimile celor care o vor ține în mâini. Cei care simt că ceva lipsește în toată această experiență tehnologică a comunicării, cred că o vor primi bine.

Și o să vă povestesc o întâmplare în acest sens, o întâmplare cu un băiețel de clasa a II-a. Le vorbisem la un moment dat copiilor într-un grup din care făcea și el parte despre faptul că noi toți oamenii suntem într-o căutare furibundă a ceva care să ne umple, să ne împlinească, căreia îi spunem de obicei fericire, și facem pentru asta tot felul de sacrificii: mâncăm o ciocolată, o înghețată, un tort, vedem un film, mergem la plajă, ne îndrăgostim, ne căsătorim, și așa mai departe și mereu după asta vine o întrebare: Și acum? Ce mai urmează?Simțim că lipsește ceva, care pare a fi ceva esențial și alergăm mai departe după ceva care săne satisfacă, și după aceea iarăși întrebarea: Și acum? Ce urmează?

Poate că ne dăm seama la un moment dat că multe din cele care credeam noi că ne vor împlini, nu au puterea aceasta. Și zicem: ceva îmi lipsește. Nu știu ce, dar ceva îmi lipsește.Și atunci eu le-am dat copiilor, așa cum am putut eu, o sugestie legată de ce ne-ar putea umple inimile.

Ei, și acest băiețel, la un moment dat, acasă fiind, se juca de zor cu surorile sale, țopăia pe saltele, s-au uitat și la un film, se hârjoneau, așa precum toți copiii năzdrăvani, mai multă vreme, dar la un moment dat, obosit, s-a oprit, a stat nițel, a căzut un pic pe gânduri și a venit la mama sa și i-a spus: Mama, să știi că domnul Mircea avea dreptate, parcă lipsește ceva?Iată un copil a ajuns la această trăire fundamentală: Ceva lipsește. Oare ce?

Deci eu cred că tehnologia nu este o problemă în calea acestui sentiment. Problema este cum răspunzi acestei concluzii în inima ta. Ceva lipsește, iar această carte nu vrea decât să te îndemne să cauți ce lipsește, și să te și inspire, să îți pună în față câteva idei cu care săpornești la propriul tău drum. Cam atât.

Ce alte proiecte mai aveți?

Vreau să mai scriu o carte despre meseriile dispărute și una, probabil despre sentimentele dispărute, și apoi să mă opresc cu această serie, pe același format cu cartea cuvintelor dispărute. Prima meserie ar putea fi chiar aceea de salvator de cuvinte, Povestitorul.

Apoi am început să scriu la o carte de aventuri pentru copiii, inspirată de experiența copilăriei noastre, o copilărie foarte particulară, aceea a anilor 80, dar care va avea o temăfoarte actuală: tensiunea dintre libertate și siguranță în educația copiilor. Astăzi trăim cu toți un proverb american care spune: Security reinforces fear. Adică prea multă siguranță întărește frica în noi. Și încercăm să propunem o cale de mijloc, între anarhie și paralizia pe care o aduce siguranța dusă la extrem. Totul într-o serie de întâmplări care îmbină istoria cu relatările poetice.

Apoi, mi-ar plăcea să scriu despre oamenii pe care i-am cunoscut în viața mea, în patria mea. E fabulos să povestești despre oameni. Trebuie descoperiți.

Cam atât despre proiectele mele.
Mulțumesc pentru invitația de vorbi la Itsy-Bitsy. O zi plină de cuvinte bune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s