O seară la mănăstirea Zografu

27.08.2011, la Mănăstirea Zografu (fragment de jurnal)


Întâlnirea cu Stareţul Ambrozie şi ucenicul său, Simeon.

La ceas de seară, trei dintre noi, eu, Cosmin şi diaconul P. am aşteptat pe părintele Ambrozie ca să ne dea cuvânt. Timp de mai bine de o jumătate de oră am privit la dânsul cum povăţuia doi monahi, unul tânăr şi unul bătrân. Sub arcadele mănăstirii şedeam faţă în faţă pe o altă bancă şi aşteptam. Dar terminând discuţia s-a ridicat şi a plecat brusc până să ne dumirim noi ce avem de făcut. Atunci i-am spus părintelui Simeon că am dori să îi vorbim şi l-a strigat. Ne-am dus în grabă după dânsul iar el întorcându-se din cămăruţa în care intrase, ne-a vorbit din pragul uşii, cu capul în jos, serios, fără să ne privească.

În timpul scurtei întrevederi a zâmbit de câteva ori cu toată faţa, cu bucuria ascunsă a inimii. Mie mi-a spus așa: să îmi cresc copiii in credinţă, să le arăt drumul cel drept şi să mă feresc de păcatele de moarte.

L-am întrebat chiar atunci pe ucenicul său care sunt păcatele de moarte. Mi le-a enumerat: „să nu omori, să nu comiţi adulter, să nu furi, să nu minţi şi să cinsteşti pe părinţii tăi ca să îţi fie ţie bine.”

Când l-am rugat să îmi tâlcuiască mai mult cuvântul părintelui Stareţ, mi-a amintit de pilda tânărului bogat, căruia Hristos i-a spus să se ferească de păcatele de moarte dacă doreşte să se mântuiască, iar el i-a răspuns că toate acestea le-a păzit din tinereţile sale. Atunci „dacă vrei să fi desăvârşit vinde toată averea ta şi o dă săracilor, iar apoi ia-ţi crucea şi urmează-mi Mie.” Averea sunt patimile, săracii sunt demonii cărora trebuie să le dăm înapoi patimile cu care ne-au împovărat. Apoi mi-a dat şi cuvântul din psalm – „să zdrobesc pe pruncii lor de piatră, ceea ce înseamnă să zdrobesc începăturile patimilor, adică gândurile, de piatra care este Hristos.”

Am mai întrebat cine este părintele duhovnicesc al părintelui Ambrozie. Răspunsul a venit ca o mângâiere –mi-a spus că, într-un fel, Sfântul Paisie de la Neamţ le este părinte duhovnicesc îndrumător şi mănăstirea se ghidează după învăţăturile sale. Iar părinţii de la Optina care sunt i duhovniceşti ai Sfântului Paisie se sărbătoresc în aceeaşi zi cu părinţii mucenici de la M-rea Zografu, aceia arşi de catolici. Deci au un îndoit praznic în ziua aceea. Şi când l-am întrebat dacă urmează cumva şi rânduiala Sfântului Paisie de a îşi cerceta gândurile zilnic, mi-a spus ceea ce făceau când stăteau pe bancă, chiar asta era! I-am spus că purtam cu mine icoana cu Sfântul Paisie de la Neamţ pictată de la o mănăstire din România.

Părintelui diacon i-a spus să nu se teamă de moarte şi să să ai grijă cu grecocatolicii.

Şi i-a povestit cum odată, în tinereţea sa, ind foarte bolnav, simţea că îl părăsesc puterile şi crezând că va muri i s-a făcut o frică foarte mare. Şi atunci Maica Domnului i-a spus:
„-Nu te teme. Să nu te temi de moarte, ci de păcat. La ce folos îţi este să trăieşti 105 ani dacă nu vei vrednic de Împărăţia Cerurilor?” Şi de atunci întărindu-se frica s-a luat de la dânsul.


Despre gândurile de judecată
L-am întrebat pe părintele Simeon cum să luptăm cu gândurile de judecată. A zis că gândurile de judecată nu le poţi alunga, ele sunt ca avioanele într-un aeroport, întruna aterizează şi decolează, dar ele nu sunt ale noastre. Sunt trimise de cel rău. Trebuie să nu le primim sau să nu le băgăm prea mult în seamă. Aşa cum vin tot aşa vor şi pleca. Tot răul, în cazul lor, începe de la deschiderea către cele din afară, prin simţuri. Prin simţuri vedem ceva, uneori auzim şi apoi uşor începem să ne îndreptăţim că putem constata ceva despre celălalt, şi inevitabil îl vom judeca, după care, în mod automat, ne înălţăm pe noi înşine faţă de el. Şi apoi cădem în cele mai grosolane păcate, mai mari decât cele pe care le-am judecat la aproapele. Cam aceasta este lucrarea cea vicleană, care intră în om prin simţurile răspândite către cele din afară.



Slava deşartă a unui monah
Unui monah, mergând spre sfânta împărtășanie, i-a venit gândul că el s-a pregătit cel mai bine dintre toţi călugării care mergeau spre Sfânta Împărtăşanie. Apoi imediat îi vine gândul de deznădejde: „–Vai de mine ce gând am avut, nu mai pot trăi aşa! De două luni de zile nu am avut niciun gând rău şi acum în faţa potirului iată ce batjocură am primit.” Ajuns în faţa potirului, preotul întârzie să îi dea Trupul şi Sângele Domnului, neputând lua cu linguriţa din potir. În cele din urmă, reuşeşte totuşi să îl împărtăşească, dar va mărturisi apoi că ceva îl împiedica să ia din potir. Călugărul şi-a mărturisit apoi gândul avut, iar stareţul i-a spus că a greşit fiindcă a dat o importanţă prea mare acelui gând de slavă deşartă. De fapt el avea mai multe astfel de gânduri, dar atât de împătimit era încât nu le mai putea vedea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s