Intră! Poarta e deschisă.

O poartă de intrare în Împărăţia Cerurilor stă chiar acum deschisă în faţă mea.

Poarta Damascului odinioară

Această poartă este aproapele meu. Când am o legătură cu un om, mă ocup cu persoana lui, dar să nu fac asta în mod bolnav, doar ca să îi explic cu nerăbdare teoriile mele, părerile care mă amăgesc sau mai rău ca să îl osândesc prin « sfaturile pline de înţelepciune » pe care i le dau, ci să stau în faţa lui ca în faţa lui Dumnezeu. Poţi să dai sfaturi sau să Îl judeci pe Dumnezeu? N-ai face-o, decât nebun să fii.

Şi atunci mă uimesc cât este de minunată descoperirea că aproapele este infinit mai interesant decât sinele meu, decât îndeletnicirea cu obsesiile mele, decât bolile mele, decât închipuirea mea îngustă, decât îndulcirea de slava mea deşartă. E cu mult mai interesant să asculţi decât să vorbeşti. Este ceva cu totul nou.

Să te laşi ca un lut moale, mâncat de aproapele, mâncându-l de fapt pe Dumnezeu, Cel care s-a făcut pentru noi tuturor toate. Şi cea mai înaltă cale prin care poţi arăta dragostea este nejudecarea. Nu slujirea, nu răbdarea, nu dorirea, nu dăruirea. Neosândirea pentru că are legătură cu sinele și cu gândurile, pentru că judecata este a lui singur Dumnezeu şi pentru că este calea cea mai grea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s