A doua venire

Toţii Părinţii vorbesc despre asta. Te umpli pentru o clipă de bucurie, de dragoste, de nădejde, de rugăciune şi crezi că nu vei mai pierde niciodată pe Hristos. Dar starea aceasta se duce. Repede. Cum a venit. Te apuci și plângi în întuneric și nu mai ști în cine crezi.

Clipele acestea se aseamănă întru-câtva cu o bucată de mercur pe care vrei să o ţii în palmă şi nu poţi pentru că îţi alunecă mereu. Tu te străduieşti, dar ea e atât de fină că-ţi scapă printre degete. Încerci să o ţii totuşi ca pe o mare comoară, stai nemişcat, eşti atent, o priveşti, dar faci ceva cumva, o mişcare greşită, un gând de nimic şi-ai pierdut-o. Te trezeşti iarăşi în întuneric. Dar iată că după o vreme, Dumnezeu picură alta şi încerci să priveghezi ca să nu o pierzi măcar pe aceasta, dar o pierzi şi pe ea de îndată. Ești neghiob. Domnul însă picură o alta. O pierzi şi pe aceasta. Iarăşi picură. Iarăşi pierzi. Picură. Pierzi. Şi tot aşa, netotule!

Dar nu te deznădăjdui! Dacă vei stărui în această lucrare, în încercarea neputincioasă de a împlini poruncile lui Dumnezeu, la un moment dat, se va întâmpla ceva uimitor. Nu că ţii tu mai bine picătura de Har sau că eşti tu mai vrednic, departe de tine nimicule acest gând, ci adevăr este că Dumnezeu cel atotmilostiv îţi trimite mai mult şi mai des. Şi le scapi şi pe acestea. Şi mai mult, şi mai des, şi mai mult! Până într-o zi, când picăturile se fac şuvoi şi nu va mai fi nevoie să le ţii cu mâinile în căuş spre a nu le irosi, pentru că Dumnezeu deja Îl trimite ca o ploaie. Ele curg peste tine, tu nu poți să le ții, dar nu mai are importanță, este Hristos. Peste tot. Apoi se descuie Cerul și curge ca un potop şi atunci nu mai ai nevoie de atenţia speriată şi de apăsarea dureroasă a luptei, căci atunci începe zborul acela lin, începi să simţi ce este nepătimirea, pacea care nu se mai ia de la tine, plimbarea prin Împărăţie. Hristos.

Chiar dacă noi, vai de noi, nu am trăit această a doua venire, trebuie să avem nădejde mare, fiindcă am citit la sfinții de aproape de noi, la Gheron Iosif, la Sfântul Siluan, la marele Sofronie, și la alții de și mai aproape, care umblă printre noi și azi, că iată aceasta este calea curățiririi inimii. Aceasta am citit că este a doua venire a Harului, care îl însoţeşte neîncetat pe om. Acestea au trăit sfinţii. Spre ei să privim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s