Seminţe firave, copii!

Ne hrănim cu înţelesuri. Neîncetat primim în inima noastră seminţe înţelegătoare şi neîncetat vine vremea rodirii lor. Un cuvânt, o privire, o tăcere, un text postat pe nu știu unde, o distribuire mai ales, toate sunt semințe. Copiii noştri, la rândul lor, primesc aceste seminţe din gurile şi din faptele noastre pe pâmântul fertil al sufletelor lor curate. Dacă nu semănăm noi, vor semăna alţii desigur. Iar cine seamănă azi vânt, mâine va secera furtună. Aceasta este negreşit.

Pentru copiii care ar vrea să împlinească poruncile Domnului însă le e teamă sau rușine că vor fi batjocoriți sau că lucrarea lor nu ar avea nici o putere în lumea aceasta:

-Dragi copii, hai să vedem asemănarea dintre sămânţa care cade pe pâmânt şi rodeşte şi pilda noastră bună pe care putem să o dăm în jurul nostru, prin purtarea noastră cu cei din jur. Mai mereu ni se pare că exemplul bun pe care îl putem da nu-i decât o sămânţă uscată, minusculă, ca aceea de muştar sau de roşie şi care nu pare a avea nici cea mai mică putere de rodire.

Aţi văzut vreodată o sămânţă de roşie? E mică-mică şi uscată tare. Dar să ştiţi că ascunde atâta viaţă în ea, încât dacă va cădea pe pământ bun, va primi apă şi va fi îngrăşată atunci vom mânca roşii zemoase! De unde? Păi chiar din uscăciunea care a fost. Numai că Dumnezeu va da apă, va da lumină, va da căldură, o va îngrăşa. Noi nu avem altceva de făcut decât să o semănăm și să fim, întâi noi, pământul cel bun.

Copii, hai să dăm pilde de nădejde în jurul nostru, chiar dacă aparent semințele noastre nu au nici o putere, chiar dacă pare că sunt lipsite de vlagă, mici şi uscate. Să nu îi lăsăm pe ceilalţi să ne copleşească cu purtările lor diferite de ale lui Hristos, cu gândurile lor de deznădejde, cu dispreţul celor bune. O colegă te ia în râs pe tine azi şi dacă nu îi răspunzi cu aceeaşi monedă, să ştii că împlineşti o poruncă nu mică. Ba chiar măreaţă! Dai crezare lui Dumnezeu că sămânţa aceasta firavă, căzută pe pâmânt, va încolţi într-o bună zi şi va rodi însutit. Şi atunci va fi un copac mare în care se vor adăposti toate păsările cerului.

Eu știu pe cineva care a prins curaj, a aruncat sămânța, și peste trei ani a rodit atât de frumos. Chiar nu se mai aștepta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s