Cât de aproape este Dumnezeu de noi?

Atât de aproape încât e imposibil cu simţurile noastre neascuţite, cu ochii noştri groşi, cu retinele noastre duhovniceşti dezlipite, să îl putem simţi sau vedea. Când aduci ceva în faţa ochiului la 1 cm de el, nu îl mai distingi, nu se mai vede clar, iar dacă îl atingi de ochi, vezi negru în fața ochilor.

Aşa şi cu sufletul orb: Dumnezeu stă lipit de el, dar ticălosul nu ia aminte. Zace întru nevedere şi-n nesimţire. Făcătorul însă nu şi-a părăsit nici o clipă făptura mâinilor sale, iar la sfântul Botez și-a făcut Însuși sălaș luminos în inima lui. Bisericuţa de care vorbea sfântul Grigorie Palama este înlăuntrul inimii, dar rătăcim o cale lungă în afara ei, zeci de ani pierduți cu călătorii deșarte prin zidire. Între timp, focul s-a acoperit, dar jarul se găseşte în noi, nu aiurea. Vătraiul stă nefolosit şi am lăsat și lemnele să se ude.

Dar cel ce se roagă, poate simţi la un moment dat, descumpănit, că de fapt strigătul lui către Dumnezeu, a Cărui prezenţă o doreşte, se îndreaptă fără folos în afară, în văzduh. Și își aduce aminte atunci că Împărăția Cerurilor se află înlăuntru său și asta înseamnă că Dumnezeu dacă se apropie nu poate veni decât de acolo. Şi ajunge omul acesta într-o zi, nu-i prea târziu niciodată, să realizeze că : -Degeaba m-am ostenit numai cu zidurile din afară, nu va veni nimic din văzduh…

Din necunoaşterea acestui neajuns vine cel mai mare pericol cu care se confruntă creştinul – răspândirea minţii în cele înconjurătoare. Îşi închipuie că Făcătorul său se află undeva în creație, în lumea zidită sau că trebuie să se pogoare din cerurile văzute, din văzduh. Dar nu are cum să fie aşa. În văzduh mișună demonii, spun sfinții părinți.

Omul trebuie să facă ceva să se apere. Să taie niște legături. Să iasă. Să facă ceva. Puțin măcar. Șapte miliarde de creiere de care vrăjmașul se folosește și lovește neîncetat. Bietul om – o rană vie în fața gândurilor. O priveliște de neîndurat. Dureroasă vulnerabilitate. Măcar un filtru. Măcar o firavă neluare în seamă.

Dintr-un singur alt loc totuși vine Domnul din afara omului, din Sfântul Potir, așa cum preafrumos învață despre iconomia întrupării un tânăr diacon teribil din Alexandria, pe nume Chiril.

Sfântul Chiril al Alexandriei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s