Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De câte ori n-am auzit acest sfârşit ca pe ceva mecanic! Dar azi, în timp ce trăgeam la dreapta de volan pe Aleea Castanilor, am simţit că în aceste cuvinte este şi altceva mult mai adânc decât ceea ce ziceam eu cu buzele. Că este vorba despre o noimă mai mare decât o simplă formulă de încheiere, un banal apolis. Căci Acum şi pururea şi în vecii vecilor arată noutatea desăvârşită cu care Dumnezeu ne înconjoară, arată că Făcătorul nostru nici n-ar avea cum să fie ceva învechit. Cum ar putea fi ceva ruginit însuşi izvorul Vieţii, cel care gâlgâie nouă necontenit sângele Său, Cel care se varsă spre noi, viaţa dumnezeiască care curge neîncetat spre venele noastre? Eu sunt cel învechit în rele, iar El este cel ce se înnoieşte pururea şi rămâne neschimbat.

Acum! Dar şi-n trecut, şi mereu, şi neîncetat, pururea, ş-în vecii vecilor, împărăţie veşnică și ziuă cea neînserată. Cel ce-L dorește cu adevărat nu va obosi niciodată să-L caute căci nu este loc şi nici timp unde El să nu fie, prezența Lui neîncetată. Acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Greu să redai aceste lucruri, mai ales acum după ce au trecut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s