Nostalgia cea bună

Adela era o făptură bucuroasă, plină de copilărie. Omul a fost făcut pentru bucurie, pentru copilărie. Avea deplină nostalgia raiului copilăriei. Încerca să aplice cuvântul că De nu vom fi ca pruncii nu vom intra în rai…Cum o fi asta? Să fim ca pruncii?

Îmi aduc aminte câteva lucruri pe care mi le-a povestit despre satul ei, Ștefești.

O amintire despre parfumul căpșunilor. Căpșunile de la soare din grădina de lângă casa părinților ei, creșteau mai mari și poate erau mai zemoase, însă cele de la umbră, din grădina bunicii, erau mai mici, dar mult mai parfumate. Poate că erau ca niște fragi. Adela s-a născut în 1989 și încă aduna fragi pe pai. Eu credeam că aparțin ultimei generații care își mai aduce aminte de acest detaliu al copilăriei celor de peste 40 de ani, adică faimoasa copilărie a anilor 80.

Și a început să descrie apoi o avalanșă de detalii de o frumusețe mirifică pe care eu o credeam deja pierdută la un copil de prin anii 90. Cum dădea oițelor să sugă cu biberonul, cum ajuta la muls, cum împreună cu o prietenă s-au apucat să sară în hambar și a venit bunicul și le-a urecheat, cum se verifica cu bunica în lanul de porumb dacă sunt aproape una de alta: -Adela, ești! -Da, mamaie, sunt!, despre frunze, despre caimac și bătutul smântânii, despre obiectele gospodăriei țărănești pe care știa să le folosească, despre cum să aștepți, poate trece, poate nu trece cineva, despre privitul la nori și norii în sine, despre cum ardea focul în sobă… îmi pare rău că am uitat detaliile și s-au amestecat toate într-o singură impresie…plutea pe această mare vorbind la nesfârșit despre ea. Adela visa cu ochii deschiși copilăria ei de basm în care se retrăgea când realitatea prezentă era plină de praf. Copilăria era raiul ei. Este o cheie de înțelegere a bucuriei și a suferinței ei. Altfel era foarte pragmatică, avea dorințe clare și ferme, însă dintr-o dată se putea deschide spre această lume.

Cel mai mult m-a impresionat felul în care a descris o stare din copilărie. Se ruga pentru că se întâmplase ceva rău. Am uitat detaliile, însă esența era că s-a adâncit undeva într-un loc foarte păzit, ca și când ar fi ajuns în adâncul inimii, și de acolo le putea privi pe toate fără teamă, departe de orice pericol. Era apărată. Mai târziu însă, într-o bună zi, a simțit ca a pierdut această protecție. Și m-am gândit Doamne, ce ușor părăsim Raiul! La început abia dacă ne dăm seama, și numai după ce lucrurile se agravează ne trezim.

Niciodată nu m-am gândit că aș putea scrie și pentru prietenii trecuți la Domnul. Ei nu mai citesc, dar trăiesc, sunt foarte vii și noi putem să ne gândim la ei cu rugăciune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s